Miocardita la copii

1_31Miocardita este afectiunea inflamatorie a miocardului fiind urmata de necroza. Procesul inflamator este de obicei generat de infectii. Miocardita este o cauza comuna a insuficientei cardiace la copii, ea reprezentand 10% din cauzele de insuficienta cardiaca acuta la copii.

Formele severe sunt rare; cele mai multe cazuri nu ajung în evidenţele medicilor, astfel încât incidenţa reală a miocarditei la copii este greu de estimat.

Vârsta joacă un rol marcat în prevalenţă. Miocardita pare a fi mai frecventă la copii decât la adulţi. Copiii infectaţi cu virusul B Coxsackie, în cursul primului an de viaţă au o incidenţă ridicată a miocarditei. Miocardita a fost corelată cu sindromul de moarte subită a sugarului, Sunt studii care arată că 15-20% dintre cauzele de moarte subită la copii sunt reprezentate de miocardite.

Etiologie

Majoritatea miocarditelor sunt produse de virusuri. Rareori în etiologia miocarditelor sunt incriminate bacterii, fungi, paraziţi. M iocardita poate face parte şi din tabloul clinic al unor boli autoimune cum ar fi lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă, reumatismul articular acut, boala Kawasaki, sarcoidoza.

Clinic

Miocardita poate avea modalităţi de debut şi evolutive diferite, care permit clasificarea în miocardită acută  fulminantă, miocardită acută formă comună şi miocardită cronică.

Debutul poate fi reprezentat prin semne de insuficienţă cardiacă (IC) congestivă uşoară sau moderată (forma comună), prin semne de insuficienţă cardiacă congestivă severă şi/sau stare de şoc, aritmii severe/moarte subită (miocardita fulminantă). De multe ori se notează un istoric recent de boală diareică sau de viroză respiratorie.

Miocardita cronică poate fi definită ca fiind miocardita persistentă, cu o durată de peste 3 luni.

Anamnestic, de cele mai multe ori, pacienţii prezintă stare de indispoziţie, inapetenţă, oboseală la efort, stare generală alterată, tahipnee (accelerarea ritmului respiraţiei) sau dispnee (modificari de frecventa, intensitate si ritm ale respiratiei), cu semnificaţia de insuficienţă cardiacă. Dacă se asociază palpitaţii, dureri precordiale, sincopă,  diagnosticul este mai uşor de orientat spre o suferinţă cardiacă.

La examenul clinic se constată: tahicardie, eventual, puls neregulat, zgomote cardiace estompate sau nedistincte, eventual cu semnificaţia de galop ventricular, sufluri sistolice. Tahipneea şi ralurile la nivel pulmonar  au semnificaţia de edem pulmonar.

Hipotensiunea arterială, atunci când se asociază, este de rău augur, anunţând şocul. Timpul de reumplere capilară prelungit are aceeaşi semnificaţie de compromitere hemodinamică semnificativă.

Scopul terapeutic major este mentinerea unui debit cardiac, tinta atinsa prin initierea si urmarirea riguroasa a tratamentului, prin tinerea sub observatie a aritmiilor si oxigenarea buna a tesuturilor. Uneori e necesar un ajutor respirator, ventilatie mecanica si intubare. Gradul de agresivitate al terapiei depinde de severitatea disfunctiei respiratorii.